DESPRE NOI

Experții Asociației SINAPTICA au o experiență de peste 30 de ani în managementul proiectelor cu finanțare europeană sau din alte surse naționale și internaționale. Cele 12 proiecte internaționale au fost implementate împreună cu parteneri din 19 state membre ale Uniunii Europe, iar împreună cu proiectele naționale, au avut activități în domenii cum sunt: dezvoltare organizațională, IT, patrimoniu cultural, sprijinirea persoanelor cu dizabilități, artele spectacolului și arte plastice, economie socială, arhitectură, activități muzeale sau formare profesională.

De asemenea, experții noștri au o experiență de peste 16 ani în consultanța organizațională. Pentru clienții noștri am furnizat servicii complete de implementare a Standardelor de Control Managerial Intern: analiză organizațională, analiza posturilor, elaborarea fișelor de post, elaborarea procedurilor organizaționale și de sistem pentru toate cele 25 de standarde.
Experții SINAPTICA sunt formatori certificaţi și pot livra cursuri în domeniile: management de proiect, management strategic și operațional, evaluator de proiect, accesarea finanţărilor din fonduri nerambursabile, dezvoltare personală, psihologie organizațională și leadership, marketing, comunicare și relații publice, IT, managementul schimbării, managementul calității, proprietate intelectuală, patrimoniu cultural, fotografie și web design.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu